Tendințe primăvară-vară 2015 (II) – Incălțăminte

În continuarea articolului privind principalele tendințe pentru primăvară-vară 2015 în ceea ce privește îmbrăcămintea, voi scrie despre ceea ce se poartă în materie de încălțăminte și mai mult decât atât, despre avantajele și dezavantajele diferitelor modele de încălțăminte.

Încălţămintea cu talpă plată (flatforms) reprezintă o variantă foarte confortabilă, care vă va ajuta să păreți mai înalte. Atenție la nojițele de deasupra gleznelor, însă. Ele vă vor face picioarele să pară mai scurte.

Flatforms 3 Flatforms 2 Flatforms 1

Platformele clasice sunt foarte comode, fiind mai ușor de purtat decât încălțămintea cu toc. Dacă sunteţi  adeptele unui stil natural, cu siguranţă vă veţi simţi foarte bine într-o asemenea pereche de încălţăminte.

Wedges 3 Wedges 2 Wedges 1

Tocurile groase, inspirate din moda anilor ’70, sunt feminine și mai ușor de purtat decât cele tip stiletto. Pot fi din lemn, din plastic transparent, multicolore sau cu diverse decorațiuni.

Chunky 1Chunky 3Chunky 2

Sandale cu barete multiple, tip gladiator, revin în prim plan cam în fiecare vară şi pot varia ca înălțime de la cele care se termină deasupra gleznei până la cele care se apropie de genunchi. De asemenea, baretele variază de la cele foarte late la cele foarte subţiri. Cele înalte se potrivesc în principal acelora dintre voi care au picioare lungi și subțiri.

Gladiator 3Gladiator 2  Gladiator 1

Baretele in formă de T, care pot fi prezente atât la pantofi cât şi la sandale cu toc, reprezintă o simplificare a baretelor multiple sau a celor pe gleznă. Încălţămintea cu astfel de barete este puţin mai formală şi mai elegantă decât cea decupată şi fără barete. Vi se vor potrivi astfel de pantofi mai ales dacă aveţi gleznele subţiri. Baretele din zona gleznei vă vor diminua vizual din înălțime, dar pentru asta există pantofi nude, în nuanţe cât mai apropiate de cele ale pielii voastre.

T bar 3 T bar 1T bar 2

Încălțămintea sport, care a fost în tendințe și sezoanele trecute, devine din ce în ce mai colorată și poate avea diverse imprimeuri. Există în variante monocrome sau multicolore. Îi puteţi purta atât la o ţinută sport sau casual, cât şi la una elegantă. Vă puteţi achiziționa o pereche și în varianta cu platforme pentru un plus de centimetri. Dacă vă place să vă încălţaţi comod în majoritatea timpului, cu siguranţă vă veţi bucura de prelungirea acestui trend.

Sporty 2Sporty 3  Sporty 1

Saboţii, în special cei decupaţi, sunt în acelaşi timp confortabili şi feminini. Sunt foarte versatili, putând fu purtaţi atât la ţinutele casual cât şi la unele elegante. Se potrivesc oricui, singura condiţie fiind să se potrivească stilului vostru. Eu v-aş sfătui să le daţi o şansă în acest sezon.

Mules 3 Mules 1Mules 2

Încălţămintea comodă, fără toc, este cea la care puteţi apela toată vara când v-aţi săturat de tocuri sau când vreţi să vă simţiţi confortabil pentru că aveţi mult de mers pe jos. Variantele la care puteţi apela sunt multiple, de la pantofii cu vârf ascuţit, la cei decupaţi, cu accente metalice, coloraţi sau cu franjuri.

Flats 3Flats 2 Flats 1

 

Pe voi ce vă atrage să purtați din încălțămintea care este în tendințe în acest sezon?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate