Tendințe primăvară-vară 2015 (I) – Imbrăcăminte

Colecțiile de primăvară-vară pentru următorul sezon au fost deja prezentate de către marii designeri anul trecut, în lunile septembrie-octombrie, în marile capitale ale modei. Apoi, direcțiile principale au fost copiate de către toate magazinele de retail și au ajuns în sfârșit pe rafturi ca să ne putem bucura și noi de ele. Este bine să știm ce va predomina în magazine și implicit în moda străzii în următoarele luni.

Tendințele nu trebuie luate ca literă de lege. Nu trebuie să ne cumpărăm ceva neapărat pentru că știm că asta se va purta în sezonul următor. Cel mai important lucru este ca hainele sau accesoriile respective să ne placă, să ne avantajeze și să se potrivească personalității noastre. Numai atunci își are rostul investiția într-o piesă în tendințe.

Pentru a putea face alegerile cele mai bune în materie de haine și accesorii, vă voi prezenta mai jos principalele tendințe ale sezonului primăvară-vară 2015.

Nostalgia anilor `70 a făcut ca moda acestei perioade să fie readusă în prezent în acest sezon. Pe podiumuri au fost prezentate rochii lungi, cu modele etnice sau florale în stilul hippie, pantaloni largi care se termină deasupra gleznei, fuste cloș până la jumătatea gambei, haine cu străluciri metalice în stilul disco și lista poate continua.

Elie Saab SS2015House Holland SS2015Tom Ford SS2015 2 Continue reading “Tendințe primăvară-vară 2015 (I) – Imbrăcăminte” »

Cu ce să ne îmbrăcăm la o întâlnire romantică?

Nu știu când a trecut prima lună a acestui an, dar m-am trezit uitându-mă în calendar și văzând că suntem deja în februarie. Urmează perioada sărbătorilor romantice, precum Sf. Valentin, pe care am preluat-o cu succes de la americani si Dragobetele, varianta românească a acesteia.

Deja ne facem planuri să cumpărăm mici cadouri drăguțe și amuzante pentru iubiții noștri. Cel mai probabil veți dori să celebrați momentul ieșind la un restaurant mai deosebit, la o ceainărie cu o lumină difuză, la un teatru sau în orice alt loc, poate chiar la o cină romantică acasă.

Și apoi urmează întrebarea firească: cu ce să mă îmbrac la întâlnirea asta specială? Pentru astfel de întâlniri, ca și pentru ieșirile de weekend ar fi drăguț să aveți câteva piese în garderobă deosebite de cele pe care le purtați în fiecare zi.

O rochie seducătoare vă va scoate ușor din încurcătură. Nu mai trebuie să vă mai gândiți la asortarea dintre top și pantaloni sau fustă. Rochia poate să aibă un decolteu mai adânc sau să fie fără spate sau scurtă, doar una dintre aceste trei variante, nu o combinație între ele. E bine să păstrăm totuși o doză de mister.

Rochie (2) Rochie (3) Rochie Continue reading “Cu ce să ne îmbrăcăm la o întâlnire romantică?” »

Cum să ne înveselim ținutele iarna aceasta

Pe timpul iernii, în principal din motive practice, obișnuim să ne îmbrăcăm mai mult în culori închise și neutre, printre care predomină mult gri, bleumarin, maro și negru.

Pentru a ne înveseli măcar puțin în zilele mohorâte de iarnă, cu siguranță ne-ar ajuta să introducem puțină culoare în outfiturile sau accesoriile noastre.

Dacă nu aveți deloc culori vii, puternice sau pastelate în garderoba voastră de iarnă, ar fi un bun moment să investiți în așa ceva. Bineînțeles că un top sau un palton colorat ar schimba imediat situația, dar dacă nu vreți să faceți o asemenea investiție, vă propun câteva sfaturi ușor de pus în practică pentru a vă înveseli ținutele.

O idee ar fi să folosiți culori în zona feței. La o ținută all grey sau alb-negru, ați putea purta un fular sau o eșarfă colorată, care vă va face să păreți mai vesele.

Esarfa colorataAll grey   Fular in carouri Continue reading “Cum să ne înveselim ținutele iarna aceasta” »

În ce merită să investim în perioada reducerilor de iarnă? (II)

Atunci când plecați la cumpărături de haine și accesorii în perioada reducerilor, la fel ca atunci când mergeți la hypermarket pentru mâncare, este bine să aveți o listă scrisă sau cel puțin una mentală, care să vă ajute să vă concentrați asupra lucrurilor de care aveți cu adevărat nevoie și nu la orice vă atrage atenția pe rafturi.

Sale sign Continue reading “În ce merită să investim în perioada reducerilor de iarnă? (II)” »

În ce merită să investim în perioada reducerilor de iarnă? (I)

Sărbătorile de iarnă s-au încheiat și odată cu ele și goana după cadouri. Acum, pentru multe pasionate de cumpărături începe goana după reduceri. Sezonul reducerilor vine întotdeauna ca un miraj și ne face să colindăm toate magazinele în căutarea celor mai bune oferte și să ne terminăm toate economiile, asta în cazul în care mai avem așa ceva după ce s-a terminat petrecerea de Anul Nou. Este adevărat că în această perioadă putem face niște cumpărături inteligente care în final să reprezinte o adevărată economie în bugetul nostru, dar asta doar dacă reușim să nu lăsăm procentele de reduceri așezate frumos în vitrinele magazinelor să ne întunece judecata și să cumpărăm din impuls aproape tot ce întâlnim în cale, chiar dacă avem sau nu nevoie cu adevărat de produsele respective.

27214592931d6ec297af2a59b358c874_senior-discounts-list-all-580x326_featuredImage Continue reading “În ce merită să investim în perioada reducerilor de iarnă? (I)” »